Stirile National TV
Guvernul Ciolacu, la start
Guvernul Ciolacu a fost învestit de Parlamentul României. 290 de parlamentari au votat pentru și 95 împotrivă, fără nicio abținere. În plen, au fost prezenți 411 senatori și deputați, dintre care au votat doar 385. Parlamentarii UDMR și câțiva de la AUR nu au votat. Până la momentul votului, ședința de plen a fost marcată de atacuri dure de la tribună, din partea liderilor Opoziției, precum Cătălin Drulă de la USR, Ludovic Orban de la Forța Dreptei și Kelemen Hunor, de la UDMR. Kelemen Hunor a avut cel mai dur discurs, în care a spus că ”supărarea va trece, dar rămâne un gust amar și lipsa de încredere”, referindu-se, astfel, la excluderea formațiunii sale din coaliția de guvernare. ”Sper să îndeplinim împreună cât mai multe reforme și promisiunile făcute astăzi de la tribuna Parlamentului”, a declarat Marcel Ciolacu, imediat după anunțul oficial privind rezultatul votului. Din Executivul PSD-PNL fac parte membri ai Cabinetului Ciucă, dar şi nume noi. În ceea ce-i priveşte pe vechii membri, unii au fost supuşi rocadei portofoliilor, alţii şi-au păstrat mandatele. După obținerea votului de încredere în Parlament și publicarea în Monitorul Oficial, miniștrii Cabinetului Ciolacu s-au prezentat la Palatul Cotroceni, în frunte cu noul premier, pentru a depune jurământul. Din acest moment, practic, ei se pot dedica programului de guvernare prezentat în Parlament, în baza căruia echipa lui Marcel Ciolacu a obținut votul de încredere.