Stirile National TV
Guvernul schimbă regulile privind restricțiile
Guvernul a aprobat modificarea unor prevederi privind restricțiile aplicate în scopul prevenirii răspândirii coronavirusului.
IRINA CODREANU, reporter ”Copiii, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, nu mai trebuie să prezinte un test PCR sau antigen, iar magazinele și restaurantele nu se vor mai închide la ora 18:00, în localitățile cu o incidență de peste patru la mie. Hotărârea luată de Executiv prevede creșterea pragului incidenței infectărilor, prag la care operatorii economici sunt nevoiți să închidă mai devreme și la care se introduce carantina de weekend, de la patru, la șase la mia de locuitori.”
De asemenea, Executivul are în plan aprobarea măsurii ce prevede folosirea certificatului verde pentru accesul la food court în mall, dar și introducerea unei noi excepții de la interdicția deplasării în afara locuinței, la nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile depășește pragul de șase la mia de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiții, prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene.