Stirile National TV
Iliescu, Roman, Voican Voiculescu și Măgureanu, inculpați în Dosarul Mineriadei din iunie '90
În sfârșit, se mișcă ceva în dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990! Fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu și fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, sunt inculpați în dosarul Mineriadei pentru infracțiuni contra umanității, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea prin împușcare a altor trei, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane. Ei au fost pușu sub acuzare de procurorii militari din cadrul Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Reprimarea violentă a manifestației din 13-15 iunie 1990 din Piața Universității a fost anchetată, din 1997, de procurori miliari și civili, în dosare în care au fost audiați sute de martori și alte câteva zeci de persoane au fost puse sub învinuire, fără însă ca persoane care au fost în atenția anchetatorilor pentru reprimarea violentă a manifestației să fie puse sub acuzare. Persoane care au fost atunci în atenția anchetatorilor se regăsesc acum printre cei puși sub inculpare.