Stirile National TV
Impact fatal, în judeţul Buzău
Tragedie pe o șosea din județul Buzău! O persoană a murit şi alte trei au fost rănite grav, în această dimineaţă, într-un accident rutier produs pe Drumul Național 2, Urziceni - Buzău, în localitatea Căldărușanca. În impact au fost implicate un autoturism și o dubiță. La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, un tânăr de 24 de ani care conducea o autoutilitară a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un automobil condus de un bucureştean în vârstă de 65 de ani. În urma impactului, dubiţa s-a răsturnat în afara carosabilului. Conducătorul autoturismului a fost preluat de un elicopter SMURD, iar o femeie de 64 de ani, pasageră în aceeaşi maşină a decedat pe loc. Şoferul autoutilitarei şi un pasager de 18 ani, tot din Buzău, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Buzău.