Stirile National TV
Impozitarea imobilelor la valoarea reală, amânată
Planul privind impozitarea la valoarea reală a imobilelor se amână. Conform ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, sistemul de calcul al valorii de piaţă a imobilelor într-un mod în care impozitul pe proprietate, plătit anual către primării, să fie stabilit la valoarea reală şi nu în funcţie de unii indicatori din Codul Fiscal nu va fi pus la punct anul acesta. El a declarat pentru profit.ro că definitivarea sistemului acum ar fi permis aplicarea chiar de la începutul anului viitor. Termenul trebuie, însă, amânat, din cauză că posibilitatea de a asigura logistica necesară modernizării acestui tip de impozit pe proprietate nu are perspecuvă de operaţionalizare până la finalul anului, a precizat șeful Finanțelor. Astfel, se va putea discuta despre modernizarea sistemului de impozit pe proprietate începând cu 1 ianuarie 2026. Noul mecanism nu va presupune modificări ca interacţiune cu primăriile pentru proprietarii de imobile care îşi plătesc impozitul, a explicat ministrul. Majorarea taxelor pe proprietate, prin impozitarea lor la o valore corelată cu cea de piaţă, se numără printre obiectivele stabilite în cadrul PNRR. e-Proprietatea este un subiect extrem de important pentru ce înseamnă digitalizarea impozitului pe proprietate, de la sistemul de declaraţii, care încă se mai depun în formă scrisă, până la modalitatea de determinare a acestui impozit, cu ajutorul valorilor de piaţă, a punctat Marcel Boloș.