Stirile National TV
În sprijinul copiilor abuzați
În premieră în România, un centru-pilot pentru protecția copiilor victime ale abuzului sexual și violenței în familie a fost deschis în București. Primăria Sectorului 6 și Organizația Salvați Copiii, au inaugurat, marți, centrul pilot Barnahus, bazat pe un model integrat de servicii de evaluare psihologică și medicală, audiere și protecție a copiilor.
NICOLAE GORUNESCU, director adj., DGASPC Sector 6 "S-a constatat la nivel european, deja sunt rezoluții și se discută despre standarde în zona asta, că ele trebuie să fie toate în același loc, să găsești toate serviciile în același loc, în așa fel încât fiecare instituție care intervine să nu reia din demersurile proprii același tip de întrebări, abordare, chestionare a problematicii copilului."
GABRIELA ALEXANDRESCU, președinte, organizația Salvați Copiii "Există și cazuri în care un copil a trebuit să retrăiască trauma prin care a trecut de zece ori să repovestească ceea ce s-a întâmplat, deci vrem să schimbăm această stare de fapt, și să reducem această retraumatizare a copilului, astfel încât el, aici, să fie interogat, audiat, evaluat o singură dată."
CIPRIAN CIUCU, primar, sector 6 București "Va fi un centru pus la dispoziție non-stop de către Primăria Sectorului 6 și vrem să îl susținem și, după ce nu va mai avea finanțarea pe care acum o are, noi ne-o asumăm pe termen lung."
Din datele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, rezultă că, doar în 2021, au fost peste 1.300 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, majoritatea fiind fete. Circa 550 dintre victime aveau vârste sub 13 ani. Consiliul Europei atrăgea atenția, în 2020, în contextul prezentării raportului referitor la punerea în aplicare a directivei privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, că, în statele membre UE, 90% dintre cazurile de agresiune sexuală împotriva copiilor, nu ajung în atenția poliției sau a instanțelor judecătorești.