Stirile National TV
În vizorul legii pentru alcool fabricat ilegal
Două persoane au fost reţinute, iar o alta este cercetată sub control judiciar, pentru că au produs ilegal şi au vândut alcool etilic şi băuturi spirtoase. Poliţiştii au efectuat descinderi la zece adrese din Capitală şi din judeţele Ilfov, Călăraşi şi Suceava, într-un dosar privind producerea, deţinerea sau comercializarea în mod ilicit de produse accizabile. În urma percheziţiilor, oamenii legii au confiscat aproximativ 1.000 de litri de alcool şi o instalaţie artizanală cu care erau produse băuturile spirtoase.
OCTAVIAN IONESCU, reporter "Anchetatorii aveau informaţii că, începând din octombrie 2016, doi bărbaţi şi o femeie au produs şi comercializat ilegal băuturi spirtoase, pentru care nu au plătit taxe şi impozite.Din nefericire acesta este un fenomen care ia amploare. Conform estimărilor patronatului din domeniu, Garant, peste 80 la sută din piața băuturilor alcoolice este nefiscalizată."
Numai într-un imobil din judeţul Călăraşi, oamenii legii au descoperit o instalaţie artizanală cu care se producea ilicit alcool, precum şi 355 de litri de alcool etilic, 258 de litri de alcool sanitar şi 282 de litri de alcool sanitar în instalaţie. Prejudiciul în acest caz depăşeşte 35.000 de lei. România pierde in fiecare secundă 2.250 Lei, adica peste 500 de Euro, din taxe pe care nu le colectează, evaziunea fiscală în sectorul băuturilor alcoolice depăşind 1,2 miliarde de euro.