Stirile National TV
Incendiu de amploare la un Remat auto din Voluntari
Incendiu violent, la un punct Remat de colectare-reciclare autoturisme din Voluntari, județul Ilfov! Focul a cuprins o stivă de mașini și s-a extins rapid pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, pompierii s-au confruntat cu pericolul extinderii incendiului la spațiile de depozitare, la o hală metalică și la utilajele din apropierea focarului. Echipele I.S.U au intervenit cu 18 autospeciale la fața locului, dar din cauză că în zonă nu există hidranți, alimentarea cu apă s-a făcut de la operatorii comerciali din apropierea focarului. În urma incendiului, un nor imens de fum a fost degajat în atmosferă, punând în pericol locuitorii din comuna Afumați, dar și pe cei din București, deoarece vântul a direcționat fumul spre Capitală. Un mesaj de avertizare a fost transmis, la ora 13:45 prin intermediul sistemului RO-Alert, în care populația era sfătuită să închidă geamurile și să rămână în spații închise, pentru a nu se expune la fum. De asemenea, oamenii erau îndemnați să respecte recomandările pompierilor. Incendiul a provocat pagube importante, însă, potrivit reprezentanților I.S.U., nimeni nu a fost rănit în incendiu.