Stirile National TV
Incendiu de vegetație, în Bragadiru
Incendiu puternic de vegetație uscată, între localitățile Bragadiru și Măgurele din județul Ilfov! Focul a izbucnit în apropierea satului Vârteju, iar norii de fum au acoperit toată zona și a putut fi observat de la distanțe mari, inclusiv din București. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă. Pompierii au acționat rapid pentru limitarea focului, care, alimentat și de vânt, amenința să se propage la casele din apropiere. Până la sosirea echipajelor ISU, localnicii au stropit cu furtunele de apă vegetația, ca să încetinească înaintarea flăcărilor. Conform ISU București-Ilfov, incendiul a cuprins o suprafață de circa 10 hectare. Autoritățile au transmis și un mesaj Ro-Alert, în care cetățenii erau sfătuiți să își închidă ferestrele, iar conducătorii auto să circule cu prudență. În urma intervenției pompierilor, pericolul de extindere a incendiului către zona de case a fost eliminat. Anchetatorii vor stabili de la ce a pornit focul.