Stirile National TV
Incendiu uriaș, în Parcul Național Porțile de Fier
Incendiul izbucnit în noaptea de duminică spre luni, în județul Mehedinți, este greu de stins. Până acum, a mistuit totul, pe o suprafață de peste 180 de hectare, pe raza localităților Svinița și Ilovița. Potrivit comunicatului transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți, la fața locului intervin 38 de pompieri, cu șase autospeciale, saci stingători, atomizoare și unelte genistice pentru limitarea și stingerea focului. În sprijinul pompierilor mehedințeni, un elicopter Black Hawk, echipat cu sistemul Bambi Bucket, din cadrul Inspectoratului General de Aviație, a executat, deja, 25 de aruncări asupra focarelor de pe raza localității Ilovița. ”Intervenția este dificilă, din cauza terenului foarte accidentat și a curenților de aer care intrețin arderea, zona fiind greu accesibilă forțelor de intervenție”, se arată în comunicat. Operațiunile de stingere sunt sistate pe timpul nopții, când zona rămâne sub supravegherea lucrătorilor silvici.