Stirile National TV
Încep lucrările de terasamente, la Pasajul Domnești
În sfârșit, începe execuția terasamentelor la pasajul de la Domnești, în vederea devierii traficului pe drumul județean spre Domnești. Lucrările la pasaj trebuiau finalizate în octombrie anul acesta, dar, la fel ca în multe alte cazuri de lucrări în infrasctructură, au suferit o sincopă încă din start.
prin telefon:IRINEL SCRIOȘTEANU, secretar de stat, Ministerul Transporturilor „Constructorul antreprenor a solicitat decalarea termenului de execuție, pentru că, într-adevăr, au fost ceva probleme și modificări solicitate de Primăria Capitalei, care au dus la modificarea proiectului, care la rândul lui au dus la expropieri suplimentare, relocări suplimentare de utilități care au generat blocajele de la începutul proiectului. Practic, până anul trecut în septembrie, după aproape un an și jumătate de lucrări, era executat aproape maximum 5-6% din proiect.”
În această situație, un termen realist de încheiere a lucrărilor ar fi aprilie-mai 2022, spune oficialul din Ministerul Transporturilor.
prin telefon:IRINEL SCRIOȘTEANU, secretar de stat, Ministerul Transporturilor „Și firma a avut o parte de vină, pentru că exproprierile suplimentare sunt documentate și fundamentate de către antreprenorul care a câștigat licitația. Firma, chiar în cadrul procedurii de achiziție, intrase în insolvență și cu probleme de mobilizare în șantier, chiar dacă avea ceva suprafețe de teren pe care trebuia să lucreze, lucrările nu au decurs așa cum trebuia.”
Șoferii care trec zilnic prin această zonă, spre și dinspre București așteaptă cu nerăbdare terminarea lucrărilor. Este o zonă cu trafic infernal, în care, practic, nu s-a făcut nimic pentru fluidizare. Pasajul de la Domnești a stat frumos doar pe hârtie, așa cum stă și marea lucrare de extindere și modernizare a bulevardului Prelungirea Ghencea.
VOX „- Ce mesaj aveți pentru autorități? - Să se miște mai repede un pic.”
ALEXANDRA VLAD, reporter „Pasajul de la Domneşti costă 91,5 milioane de lei şi se construieşte peste Centura Bucureștiului. Este o lucrare complexă care presupune realizarea de bretele, intersecţii şi legături cu Drumul Județean 602. În afară de Domneşti, pe Centura Capitalei mai sunt în lucru încă 4 pasaje: Popeşti-Leordeni, Cernica, Mogoşoaia şi Berceni. Toate ar trebui să fie gata anul viitor.”