Stirile National TV
Infractorul care a furat bijuteriile la Paris, capturat de DIICOT
Acțiune spectaculoasă de prindere a unui hoț de bijuterii! Un bărbat acuzat că a furat diamante şi inele în valoare de peste 5 milioane de euro dintr-un magazin de bijuterii din Franţa a fost arestat preventiv, sâmbătă după-amiază, de Tribunalul Prahova, la propunerea procurorilor de la DIICOT Ploiești. George Ploscaru, în vârstă de 42 de ani, din București, este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi furt calificat. Alte şapte persoane sunt cercetate pentru tăinuire, una dintre acestea fiind pusă sub control judiciar, în acelașu dosar. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi furat, în 30 decembrie, dintr-un magazin de bijuterii din Franţa două diamante şi două inele cu pietre preţioase în valoare de 5,2 milioane de euro. Anchetatorii arată că românul și doi cetăţeni sârbi au pătruns, după o prealabilă programare, în showroom-ul privat al unei mărci elveţiene de bijuterii, situat în Paris. Ploscaru, care s-a prezentat drept gemolog, s-a arătat interesat de examinarea a două diamante în stare brută şi a două inele placate cu diamante în vederea achiziționării. În timpul examinării bijuteriilor originale, a reușit să le schimbe cu niște copii fără valoare, după care a părăsit showroom-ul. Din cercetări a reieşit că Ploscaru ar fi vândut diamantul în afara României, iar inelul ar fi încercat să îl vândă pe 12 ianuarie unor cetăţeni străini, la un hotel din București, dar tranzacția nu a mai avut loc din cauză că nu s-au înţeles la preț. Politişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, împreună cu poliţişti ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Ploieşti, au făcut, în 13 ianuarie, şapte percheziţii în municipiul Bucureşti. Inelul a fost găsit, ulterior, la percheziţie.