Stirile National TV
Înșelăciuni cu mașini din străinătate
Descinderi la locuințele a trei persoane și la două societăți comerciale, din județul Constanța și municipiul București, într-un dosar de înșelăciune. Conform anchetatorilor, în cursul acestui an, două persoane cercetate ar fi indus în eroare trei persoane, de la care ar fi primit diferite sume de bani, în vederea achiziționării unor autoturisme din străinătate, care, însă, ulterior nu le-ar mai fi fost livrate. Prejudiciul este de aproape 600.000 de lei. La săvârșirea infracțiunii, suspecții s-ar fi folosit de o persoană fără adăpost, care ar fi deținut, în documente, calitatea de administrator al uneia dintre societățile comerciale în cauză. În urma perchezițiilor, au fost confiscate înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop, trei telefoane mobile, 700 de euro și mai multe carduri bancare și au fost indisponibilizate două autoturisme. Cele trei persoane au fost duse la audieri, iar la finalizarea cercetărilor urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.