Stirile National TV
Insolvența, ultima speranță
Tot mai mulți români ajung să nu își mai poată plăti ratele la bancă, impozitele ori întreținerea. Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, numărul cererilor de deschidere a procedurii de insolvență pentru persoane fizice, înregistrate în primele șase luni ale acestui an, este mai mare decât numărul celor depuse în tot anul 2021. Angajații Direcției de Insolvență din cadrul ANPC, singura instituție din România care instrumentează cazurile de insolvență pentru persoane fizice, oferă consultanță gratuită cetățenilor aflați în incapacitate de plată de mai mult de 90 de zile.
RALUCA ALEXE, reporter ”În funcție de situația în care se află o persoană fizică, fie că este vorba de rate la bancă, fie impozite sau restanțe la întreținere, pot fi aplicate mai mai multe proceduri. Este aleasă formula cea mai potrivită situației, dintre procedura pe baza planului de rambursare, cea prin lichidare de active sau procedura simplificată de insolvenţă.”
Aceste tipuri de insolvență protejează debitorii, pe parcursul derulării procedurilor. Astfel, este suspendată executarea silită a bunurilor și veniturilor, este înghețată acumularea de penalități sau dobânzi și este asigurat un trai decent conform legilor în vigoare, însemnând coşul minim de cumpărături. ANPC îi sfătuiește pe cei care se confruntă cu reale probleme financiare să se adreseze comisariatelor teritoriale de pe raza județului de domiciliu, pentru consiliere.