Stirile National TV
Instrucțiunile de testare, aprobate
Ministerul Sănătății a aprobat instrucțiunile privind testarea elevilor! Astfel, procedura de administrare a testelor rapide non-invazive pe bază de salivă se va realiza, în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs. Elevii vor fi testați în sala de clasă, sub îndrumarea unui cadru medical sau a persoanelor responsabile desemnate, din cadrul unităților de învățământ. Totodată, testarea copiilor va putea fi realizată și acasă, sub îndrumarea părinților. Testele care ies pozitive trebuie aruncate în coșuri prevăzute cu capac, pedală și sac de gunoi și, ulterior, eliminate pe un circuit separat.