Stirile National TV
Interlopul suspectat de uciderea lui Emi Pian, dus la audieri
Uciderea interlopului Florin Mototolea, zis Emi Pian, continuă să stârnească mari controverse. Principalul suspect în cazul de omor este Ciprian Napy, un interlop în vârstă de 27 de ani din clanul Rinu, care acționează în Sectorul 2. El a fost externat din spital și dus la audieri, la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. "Ma bucur ca am scapat cu viata. Sunt nevinovat," a declarat Napy. Suspectul, rănit grav, a stat internat în Spitalul Elias, încă din noaptea crimei, sub pază strictă. În ultimele zile, polițiștii au efectuat controale ample și au monitorizat zona în care a avut loc confruntarea dintre membri celor două clanuri rivale. Potrivit anchetatorilor, banii sunt la originea izbucnirii scandalului dintre interlopi. Între aceștia exista o înțelegere. Cine împrumuta bani de la un clan nu putea, ulterior, să împrumute de la celălalt. Emi Pian ar fi încălcat înțelegerea și, în reglarea de conturi dintre clanuri a fost înjunghiat mortal. O altă controversă este legată de priveghiul de la vila din Rahova a decedatului, la care au participat zeci de persoane, care nu au respectat măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului. Rudele și amicii interlopului ucis nu au respectat distanţarea socială şi nu au purtat mască, așa că polițiștii, care au supravegheat permanent zona, au aplicat zeci de amenzi. Potrivit ministrului de Interne, au fost date peste 60 de amenzi, în valoare totală de 14.000 de lei. Liderul sindicatului polițiștilor "EUROPOL", Cosmin Andreica, a contestat în termeni duri modul în care forțele de ordine ale M.A.I. au intervenit la priveghiul lui Florin Mototolea. A fost inacceptabil să vedem acel "spectacol" în care zeci de membri ai forțelor de ordine n-au facut altceva decât să asigure protecția unei familii de interlopi, a declarat liderul sindical. El a mai precizat că polițiștii sunt intimidați sau amenințați de clanurile interlope și că asta ar trebui să fie principala preocupare a structurilor din M.A.I.. Priveghiul interlopului Emi Pian va dura patru zile, înmormântarea urmând să aibă loc duminică.