Stirile National TV
Intervenție în turnul primăriei
Intervenție a pompierilor, la sediul Primăriei Sectorului 1 al Capitalei! Un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dealul Spirii” București-Ilfov a intervenit, sâmbătă, după ce scutul statuii Sfântului Dimitrie din turnul instituției, amplasată la peste 50 de metri înălțime, s-a desprins și era în pericol să se prăbușească în gol. ”Am evitat în timp record o situație care putea deveni tragică. Din cauza întreținerii defectuoase, scutul statuii care îl reprezintă pe Sfântul Dimitrie, situat în turnul primăriei, s-a desprins astăzi, la prânz, de postamentul statuii și putea cădea oricând, de la o înălțime de 55 de metri”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Sectorului 1. Poliția Locală Sector 1 a alertat rapid pompierii. Echipajul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a intervenit la fața locului cu o platformă cu cea mai mare scară telescopică din zona București-Ilfov. Acțiunea pompierilor a durat circa o oră și jumătate, timp în care au desprins scutul și l-au adus la sol. ”Le mulțumim pentru operativitate reprezentanților ISUBIF și îi asigurăm pe cetățeni că simbolul orașului nostru va fi reparat și că scutul va fi montat înapoi pe statuia Sfântului Dimitrie, ocrotitorul întregului București”, au transmis reprezentanții Primăriei Sectorului 1.