Stirile National TV
Investiție în domeniul feroviar
În sfârșit, pe calea ferată din România vor circula și locomotive electrice noi! Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară și cei ai grupului industrial care produce, printre altele, infrastructură feroviară, au semnat contractul pentru achiziția a 16 locomotive electrice noi. Valoarea contractului de achiziție este de aproape 770 de milioane de lei fără TVA, acoperind costurile de livrare a locomotivelor și mentenanța acestora pentru următorii 20 de ani. Contractul include și o clauză de revizuire, care permite extinderea perioadei de mentenanță cu încă 20 de ani, fără necesitatea unei noi proceduri competitive. Este un moment important pentru domeniul feroviar din țara noastră, în care investițiile în garnituri feroviare moderne bat pasul pe loc, infrastructura este sub standardele internaționale, iar lungimea căii ferate, în loc să crească, este în scădere. Aceste noi locomotive vor ajuta la modernizarea infrastructurii feroviare. Trenurile vor circula cu o viteză de până la 200 de kilometri/oră și vor tracta până la 16 vagoane de călători. De asemenea, vor contribui la creșterea eficienței transportului feroviar și la reducerea poluării. Investiția este finanțată, în principal, din fonduri externe nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.