Stirile National TV
Investiţiile publice, absolut necesare
Banii europeni, atât de aşteptaţi în ţară pentru recuperarea economiei, nasc în continuare controverse. Fostul europarlamentar şi actual coordonator al Alternativei pentru Demnitate Naţională, Cătălin Ivan, atrage atenţia asupra termenelor stricte în care România trebuie să se încadreze pentru accesarea fondurilor europene.
CĂTĂLIN IVAN, coordonator politic ADN
"Sunt împrumuturi în marea lor majoritate, şi nu granturi. România a pierdut fonduri nerambursabile şi a obţinut privilegiul de a se îndatora, cu ocazia pandemiei. Ce facem cu ei? Imposibil de gândit un consens între partidele politice în an electoral, pentru că, din ce am înţeles de la Bruxelles, calendarul este foarte strict, termenele sunt foarte scurte pentru accesarea acestor fonduri şi condiţiile foarte drastice."
Cătălin Ivan susţine că ţara noastră are nevoie de o redeschidere a economiei cât mai rapidă. Potrivit acestuia, este nevoie de stimularea achiziţionării de produse şi servicii realizate în România, care să dea de lucru cât mai multor companii, care la rândul lor să angajeze cât mai mulţi români, care acum sunt în şomaj.
CĂTĂLIN IVAN, coordonator politic ADN
"Aşa cum celelalte state au deschis, astfel încât să nu moară agenţii economici din turism, să nu se închidă definitiv hoteluri, restaurante, şi în Românai trebuie să se asigure mai mult sprijin industriei HORECA, pentru că e practic cea mai lovită industrie de această pandemie. Ce trebuie să facă obligatoriu guvernul este să relanseze cererea internă pentru produse româneşti.//să lanseze proiecte foarte ambiţioase de investiţii publice, care să deschidă lucrări de infrastructură, de construcţii, în toate domeniile iar aceşti bani publici să angreneze cât mai mulţi agenţi economici."
Coordonatorul ADN subliniază că pandemia a luat pe nepregătite toţi agenţii economici, din toate domeniile şi că foarte multe companii şi-au închis definitiv activitatea.
CĂTĂLIN IVAN, coordonator politic ADN
"Ca acele companii să-şi reia activitatea, să-şi reangajeze personalul, să-şi repornească motoarele şi să-şi găsească singure pieţe de desfacere, eşti obligat ca stat, după ce i-ai închis forţat să-i redeschizi forţat, să le creezi tu cerere până se pun pe picioare."9,28
România poate primi de la UE aproape 80 de miliarde de euro. Din această sumă, 34 de miliarde de euro merg către măsurile de relansare economică post-pandemie.