Stirile National TV
Istoria, transpusă în artă
Este cunoscut în întreaga lume pentru darurile cu care a fost înzestrat în domeniul artei ceramice. I s-au oferit bani, preţuire şi o viaţă perfectă în strâinătate, dar a ales să rămână în România. Este vorba despre Vlad Basarab, artist ceramic, prea puţin cunoscut în România, unde valorile nu sunt întotdeauna cu adevărat promovate.
De curând, a expus câteva dintre lucrările sale la Braşov, iar oamenii au fost încântaţi de ceea ce au văzut. O instalație care sintetizează nevoia umană de a salva trecutul.
VLAD BASARAB, artist ceramic
"Este din cărţi de ceramică, din bucăţi de teracotă, gresie şi porţelan. Am ales cartea ca simbol al "Memoriei Colective". Şi pentru faptul că lutul conţine foarte multă informaţie şi ceramica în general."
Este vorba despre o serie la care Vlad a început să muncească în anul 2013, în America. Acolo, a creat o instalaţie ce cuprindea cărţi din lut, care se dizolvau în urma unor picături de apă. Seria a fost dezvoltată la New York.
VLAD BASARAB, artist ceramic
"Pentru mine este important ca, mai ales, tinerii să îşi dea seama de importanţa culturii, a cunoaşterii."
Vlad Basarab consideră că rolul său de artist este de a săpa prin straturile istoriei ca un arheolog. În cei 40 de ani ai săi de viaţă, Vlad a fost premiat şi a obţinut numeroase burse. A absolvit cursurile University of Alaska Anchorage în 2001, specializarea ceramică. Mai târziu, a urmat un master la California State University. În prezent, urmează un doctorat în arte la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Din anul 2006, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Romania. Are o experienţă profesională bogată. O parte dintre lucrările sale se află în colecţiile unor instituţii din SUA, China şi Republica Moldova, dar şi în colecţii private.