Stirile National TV
Juncker, în dialog cu românii
România nu este un stat de mâna a doua, iar corupţia trebuie să dispară! Declaraţia îi aparţine preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a fost făcută joi, într-o întâlnire cu cetăţenii la Bucureşti, la care a participat şi Comisarul European pentru Politici regionale, Corina Creţu.
JEAN-CLAUDE JUNCKER, preşedinte, Comisia Europeană
"Corupţia este un rău, este destul de mare aici, însă nu este singura ţară în care există. Trebuie să luptăm împotriva ei, trebuie eradicată. De asta am creat MCV-ul. I-am îndemnat pe conducătorii români să facă tot ce pot pentru a reduce nivelul corupţiei. Nu doar vorbe, vorbe, trebuie făcute lucruri concrete".
La începutul dialogului, preşedintele Comsiei europene a fost întrebat de către un meşter opincar din Oltenia, prin intermediul unui mesaj video: ”De ce părăseşte Anglia Uniunea Europeană?”.
JEAN-CLAUDE JUNCKER, preşedinte, Comisia Europeană
"Nu ştiu de ce britanicii au decis să iasă. Cred că este o greşeală majoră, pentru că nu cred că o ţară ca Marea Britanie este mai puternică în afară. Dacă eşti în interior, poţi afecta gândirea celorlalţi."
Întrebat dacă Turcia şi Republica Moldova vor deveni membre ale blocului comunitar, Junker a mai precizat că niciun stat nu va mai putea să adere la Uniunea Europeană până la finalul mandatului său, în anul 2019.
Comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Creţu, a arătat că România a avut o rată de absorbţie a fondurilor europene în exerciţiul financiar 2007-2014 de 91%. În plus, cu banii europeni au fost refăcute 3.000 de drumuri din România şi au fost create 51.000 de locuri de muncă în ultimii 10 ani.
Corina Creţu, comisarul european pentru dezvoltare regională
Preşedintele Comisiei Europene, cel mai longeviv lider din spaţiul european, a ţinut joi un discurs în Parlamentul României şi a făcut vizite la Palatele Cotroceni şi Victoriei.