Stirile National TV
Kovesi, confirmată în funcția de procuror-șef european de Consiliul Uniunii Europene
Laura Codruţa Kövesi, confirmată în funcția de procuror-șef european! Consiliul Uniunii Europene a confirmat numirea fostei şefe a DNA în funcția de procuror-șef european.Urmează ca această numire să fie supusă spre aprobare Parlamentului European, se arată într-un comunicat al forului european. După ce va primi aprobarea Legislativului european, Laura Codruţa Kovesi va organiza activitatea Biroului Procurorului Public European şi va reprezenta Biroul în contactele cu alte instituții ale UE, țări membre și state terțe. Ea va fi asistată de doi adjuncți și va prezida colegiul procurorilor, care va trebui să definească strategia și regulile interne și să asigure coerența în și între cazuri. Biroul Procurorului Public European, care va avea sediul la Luxembourg, va fi o instituție independentă a Uniunii Europene care va fi responsabilă cu anchetarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, cum ar fi fraude, acte de corupție şi fraude transfrontaliere cu TVA de peste 10 milioane de euro. Biroul Procurorului Public European ar urma să fie funcțional din noiembrie 2020.