Stirile National TV
La început de drum
În ciuda pandemiei, elevii sunt hotărâţi să aibă rezultate bune în acest an şcolar. Aşa că au păşit cu dreptul în prima zi de şcoală şi şi-au propus numai note de zece.
”- Cum te simți în prima zi de școală? – Bine. Ți-ai cunoscut colegii? – Da.
- Ce îți dorești pentru acest an? – Să iau nota 10.”
”– Ești emoționată? – Puțin.”
”Mi se pare foarte frumoasă. Să aibă toată lumea bucurii și să aibă note de 10.”
”Învățătoare: - Bună ziua, copii!
Elevi: Bună ziua!
Învățătoare: Bine ați venit la școală!
Elevi: Mulțumim!”
Ca de fiecare dată, părinții au avut mai multe emoții decât copiii.
”- Aveți emoții pentru cei mici? – Am foarte multe emoții, mai multe ca niciodată. - Ce le urați celor mici? – Le urez mult succes, multă sănătate și să meargă la școală fizic cât mai mult și să revină la normalitate.”
”Foarte mari, cred că mai mult decât ei. Succes, mult success, baftă, să învețe bine.”
”Categoric, întotdeauna, doar este prima zi de școală, primul pas mare. Mult succes și multă înțelepciune și răbdare că o să aibă nevoie în aceste condiții.”
Cadrele didactice i-au întâmpinat, din nou, pe cei mici în clase și urmează să le fie alături în ascensiunea lor educațională.
PAULA COPĂCEL, director, Școala Gimnazială Nr. 59
”- Îmi doresc foarte mult să fim și să nu ajungem online. Este și dorința tuturor părinților și dorința copiilor. Pentru noi, oricum, anul trecut a fost destul de dificil. Școala a fost în reabilitare și am învățat o perioadă în containere, dar a meritat pentru că avem o școală nouă frumoasă după ultimul standard, așa că ne dorim să rămânem în școală, tocmai pentru că este atât de frumoasă. – Ce mesaj aveți pentru cei mici? – Să fie răbdători, încrezători și să învețe cât pot ei. Să fie în fiecare zi cea mai bună variantă a lor.”
Festivitatea de deschidere a avut o durată de cel mult o oră şi jumătate, pentru a se evita cât mai mult interacţiunile, în vremea pandemiei de coronavirus.