Stirile National TV
Legea care interzice folosirea animalelor în circuri a fost adoptată
Dresurile de lei, tigri, maimuţe sau elefanţi vor deveni o amintire! Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care interzice folosirea animalelor în circuri, cu excepţia câinilor, cailor, delfinilor, a animalelor din acvarii sau delfinarii şi a unor specii de păsări exotice granivore. Camera este for decizional în această speţă. Forma votată de deputați diferă mult de ceea ce se propusese inițial, adică doar interzicerea folosirii animalelor sălbatice. Conform legii, constituie infracţiune folosirea animalelor vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare. Încălcarea legii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
CĂTĂLINA CINCĂ, reporter "Deputații au stabilit ca animalele deținute la acest moment de circuri să fie mutate în grădini zoologice sau în rezervaţii, iar, între timp, nu vor mai putea fi folosite decât în scopuri publicitare."
Legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată de şeful statului şi publicată în Monitorul Oficial.