Stirile National TV
Legea pensiilor, respinsă la Senat
Legea pensiilor, respinsă de Senat, ca primă cameră sesizată! Actul normativ, o prioritate a Partidului Social Democrat, a obținut cu un vot mai puţin, față de cât avea nevoie pentru a trece de Senat.
OCTAVIAN IONESCU, reporter ”Curtea Constituţională a admis parţial, pe 13 martie, sesizarea PNL şi USR referitoare la legea privind sistemul public de pensii. Proiectul de lege a fost reexaminat, dar s-a poticnit la Senat, din cauza lipsei unui senator, în urma demisiei lui Traian Băsescu. Astfel, 67 de senatori au votat "pentru", iar 22 s-au abţinut. Ca să treacă, ar fi fost nevoie de 68 voturi.”
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că situația va fi remediată la Camera Deputaților, unde PSD are majoritate. El a precizat că pensionarii nu vor fi afectați "sub nicio formă", dar va fi afectată cu siguranță munca de la casele de pensii. Budăi a dat și asigurări că vor fi bani pentru plata pensiilor. Un discurs asemănător a avut și premierul Viorica Dăncilă, care menționat că pensionarii vor avea mărit punctul de pensie, de la 1 septembrie. Dăncilă a adăugat că va discuta cu președintele Camerei Deputaților despre o eventuală amânare a proiectului legii pensiilor până în toamnă. Miercuri, șefa Executivului s-a întâlnit și cu reprezentanții pensionarilor, pentru a discuta despre legea care ar urma să reglementeze sistemul de pensii din România.