Stirile National TV
Liberul liberal, candidat oficial pentru prezidențiale
Consiliul Național al Partidului Național Liberal a oficializat candidatura lui Nicolae Ciucă la prezidențiale, în cadrul reuniunii organizate, duminică, la Palatul Parlamentului. Liderul liberal a fost desemnat oficial drept candidat, cu unanimitate de voturi, după un discurs în care a exprimat ceea ce își dorește pentru România. De la tribuna Consiliului Național, șeful liberalilor a spus că își asumă să conducă agenda dezvoltării unei ”mari strategii”. ”Avem nevoie de o dezbatere publică reală pentru crearea unei mari strategii a României, care să reflecte obiectivele noastre pe termen lung și să fie adaptată la provocările de azi. Îmi asum să fiu cel care conduce această agendă, pentru că președintele trebuie să aibă o înțelegere solidă a geopoliticii, experiență pe scena politicii internaționale și o abordare sănătoasă a priorităților de securitate”, a declarat candidatul liberal. De asemenea, el a afirmat că România trebuie să continue să construiască punți ”care să ne conecteze la cele mai de succes țări de lume”, dar și că își dorește „o economie vie și dinamică” în care să conteze ideile și munca. Totodată, a declarat că România are nevoie de un proiect pe termen lung în domeniul educației. În acest moment, în sondajele privind cursa pentru Cotroceni, Marcel Ciolacu este creditat cu cele mai mari șanse. Bătălia s-ar da, în turul doi, între liderul PSD și cel liberal, dar unele sondaje îi creditează cu șanse și pe George Simion și Mircea Geoană.