Stirile National TV
Livezile, viile și culturile de rapiță, afectate de viscol
Viscolul și înghețul au afectat livezile de pomi fructiferi, viile și culturile de rapiță. Agricultorii spun că asigurările nu pot acoperi pagubele considerabile.
VOX "Toate vârfurile mari sunt rupte de la catastrofa asta. Avem iarnă în mijlocul primăverii! Nu am întâlnit așa ceva! Situația e destul de gravă. Culturile sunt total compromise la tot ce e înflorit, atât la pomi, cât și la rapiță și vie. Nicio firmă de asigurare nu ne acoperă această calamitate. Firmele de asigurări nu asigură așa ceva. Nu e un îngheț târziu. Don experiența pe care o am cu firmele de asigurări, au căutat tot felul de motive."
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, preciza, vineri, cu privire la efectele vremii neprielnice din ultimele zile, că nu se poate pronunța asupra dimensiunii pagubelor, în lipsa unei evaluări și a unor cifre exacte, dar aprecia faptul că în sol a intrat o cantitate de apă necesară, iar plantele vor beneficia de suficientă umiditate. În zilele următoare vor fi cunoscute și efectele negative produse de revenirea bruscă a iernii. În urma viscolului și a temperaturilor negative au suferit, însă, și păsările. Berzele care s-au intors din Africa si-ar putea pierde puii, din cauza frigului. Ornitologii spun că puii pot rezista la temperaturi scăzute cel mult două zile.