Stirile National TV
Locuri de joacă periculoase
Sancțiuni în valoare de 12.000 lei, aplicate de comisarii Protecției Consumatorilor pentru deficiențe depistate la locurile de joacă din București! Conform comunicatului transmis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, au fost găsite nereguli, în timpul verificărilor efectuate de comisari la 89 de locuri de joacă din Sectorul 1, date în exploatare în perioada 2019 -2020. Comisarii ANPC au constatat, printre altele, că lipseau autorizația PSI, avizul de amplasare, analiza de risc în exploatare pentru toate echipamentele și contractul de mentenanță pentru echipamente. Totodată, nu era afișat regulamentul de funcționare și lipseau avertizările față de potențiale pericole. Mai mult, nu existau elemente de protecție pentru anumite echipamente de cățărare și nici pentru șuruburile de fixare. În plus, toboganele din plastic erau crăpate, balansoarele erau instabile, iar covorul de tartan prezenta denivelări și chiar unele rupturi. În cazul locurilor de joacă respective, aflate în responsabilitatea Administrației Domeniului Public Sector 1, a fost oprită temporar prestarea servicilor și a fost interzisă utilizarea echipamentelor, până la remedierea deficiențelor.