Stirile National TV
Loturi de înghețată, retrase din magazinele Mega Image
Noi loturi de înghețată, retrase de la comercializare! Reprezentanții lanțului de magazine Mega Image au transmis un comunicat în care anunţă retragerea, de urgenţă, de pe piaţă, a mai multor loturi de îngheţată, din cauza conținutului de oxid de etilenă peste limita admisă. Sunt semnalate ca fiind periculoase pentru consum îngheţatele Milka și KitKat. În cazul Milka, Mega Image precizează că va retrage loturile de înghețată ministick MI1135 și MI1136, al căror termen de valabilitate este până la data de 31 mai 2023. În aceeași situație este și înghețata pe băț KitKat, lotul PL1048, care expiră în data de 28 februarie 2023. Decizia vine, după ce, în urma analizelor de laborator, s-a constatat că produsele conţin oxid de etilenă, peste limita legal admisă. Mega Image îi avertizează pe cumpărători să nu consume produsele menţionate. Înghețatele neconsumate vizate în alerta alimentară pot fi returnate în magazine, însoţite de bonul fiscal, până la data de 16 august.