Stirile National TV
M.A.E. scoate sute de posturi la concurs
Ministerul Afacerilor Externe anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea a 120 posturi diplomatice și consulare și 132 de posturi pentru funcții de execuție. Selecția se va desfășura în baza regulamentelor privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, respectiv pentru ocuparea posturilor vacante prevăzute pentru funcții de execuție specifice M.A.E.. Calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României poate fi dobândită, ca urmare a promovării concursului de admitere de persoana care îndeplinește, cumulativ, mai multe condiții, și anume: nu face parte din partide politice, a urmat studii superioare de lungă durata la o instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, recunoscută de ministerul de resort ]n domeniul educației, cunoaște două sau mai multe limbi străine, dintre care una trebuie să fie engleză sau franceză, are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe baza de act medical de specialitate, nu a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni și nu este incompatibil;cu dobândirea calității de membru al Corpului diplomatic și consular al României. Detalii despre posturile scoase la concurs și condițiile de înscriere sunt disponibile pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.