Stirile National TV
Mafia permiselor auto din România, destructurată
Percheziții de amploare, în Capitală și în opt județe din țară! Oamenii legii au facut 61 de percheziții domiciliare la persoane suspectate de obținerea ilegală de permise de conducere. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că începând cu a doua jumătate a anului trecut și până în prezent, un grup infracțional format inițial din nouă cetățeni români și străini, la care au mai aderat ulterior și alte persoane, facilita obținerea ilegală de permise auto. Astfel, persoanele care doreau să aibă permis de conducere în România, dar care nu aveau abilitățile necesare pentru a-l obține pe cale legală, trebuiau să pună la dispoziția membrilor grupării datele personale, o fotografie şi o semnătură, precum și suma de 3.000 de euro. Ulterior, cetățenilor li se întocmeau permise de conducere străine, care erau apoi trimise în România. Aceștia se prezentau apoi cu permisele străine la serviciile de profil și solicitau preschimbarea lor cu unele românești. 79 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru audieri.