Stirile National TV
Mai mulți muncitori străini, în 2024
Guvernul a mărit numărul de muncitori străini care pot intra în țară la 140.000 pentru 2024, cu 40.000 în plus față de anul curent, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu. Numărul este de 20 ori mai mare decât în 2018, când contingentul de muncitori străini fusese stabilit, într-o primă fază, la 7.000 de persoane. Decizia, inclusă într-un proiect de hotărâre pus în dezbatere de Ministerul Muncii, este determinată de criza forței de muncă din România, pe fondul declinului demografic și al plecării românilor din țară. Conform datelor Inspectoratului General pentru Imigrări, la data de 30 septembrie 2023, numărul străinilor cu permis de ședere în scop de angajare, detașare sau activități dependente, aflați pe teritoriul României, era de aproximativ 72.000. De asemenea, datele Ministerului Afacerilor Externe arată că, în perioada 1 ianuarie – 10 octombrie 2023 au fost eliberate aproape 43.000 de vize pentru angajare pentru muncitori străini și vize de detaşare pentru străinii care urmează să intre în România în vederea încadrării în muncă. Datele oficiale mai arată că, în perioada ianuarie -august, numărul total de locuri de muncă vacante din România era de aproximativ 500.000. Domeniile cu cel mai mare deficit de angajați sunt construcții de clădiri și drumuri, activități poștale și de curierat, restaurante, transporturi rutiere de mărfuri, activități de protecție și pază, comerț cu amănuntul, lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, activități generale de curățenie a clădirilor și fabricarea de echipamente electrice pentru autovehicule.