Măsuri pentru o îmbătrânire activă



Îmbătrânirea populației este o problemă semnificativă în multe țări, inclusiv în România. Într-o lume în care îmbătrânirea este adesea percepută în societate ca un declin, ca un regres, ca un îndemn la izolare şi singurătate, autoritățile din România propun câteva măsuri, pentru ca bătrânii noștri să aibă o bătrânețe ușoară. Propunerile sunt prezentate în cadrul Congresului Naţional de Îmbătrânire Activă, organizat miercuri și joi la Palatul Parlamentului.

ADRIAN ȚUȚUIANU, secretar general adj. al Guvernului României "Înseamnă și măsuri pentru asigurarea veniturilor, înseamnă măsuri care să le asigure prezența în continuare în comunități, cunoașterea evoluțiilor din zona digitalizării, sunt măsuri care implică, pe de o parte, Guvernul, pe de altă parte, implică societatea civilă. Implică toate structurile care au atribuții legate de familie, de sănătate, de protecție socială, de pensii, de asigurarea locurilor de muncă în așa fel încât, oamenii să se simtă utili, să se simtă respectați și integrați în comunitatea în care trăiesc."

Asociaţia Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă propune înfiinţarea unei agenţii naţionale pentru vârstnici, o instituţie publică de sine stătătoare, care să se ocupe de problemele vârstnicilor. Conform studiile sociologice, 55% dintre bătrâni spun că se simt singuri, peste 30% nu interacţionează cu mai mult de trei - patru persoane într-o lună, iar trei din 10 vârstnici nu au pe cine să se bazeze, în situaţii de necesitate.

ALEXANDRA DOBRE, președinte, AIRIA "Trebuie să vedem cum putem să îi ajutăm pe oameni, să îmbătrânească într-un mod sănătos, sănătos atât din punct de vedere mental cât și fizic, astfel încât, în momentul în care ajung la bătrânețe, acestă bătrânețe să nu mai fie o corvoadă, așa cum se întâmplă să fie în ziua de astăzi. Totodată are și rolul de a educa populația, chiar și pe cei mai tineri, în legătură cu importanța conceptului de îmbătrânire activă, astfel încât să învățăm încă din tinerețe ce înseamnă gestiunea financiară pe termen lung, astel încât să gândim o formă prin care să facem niște investiții, poate în tinerețe, dacă avem posibilitatea care să ne genereze niște venituri, care la pensie să poată completa veniturile din pensii."

Conform studiilor sociologice, România se află în top 10 al statelor ale căror populaţii îmbătrânesc, de la an, la an.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook