Stirile National TV
Maternitatea Spitalului Universitar, dotată cu aparatură medicală oferită de Organizația Salvați Copiii România
Dar de sărbători, pentru o maternitate din București! Organizația Salvați Copiii România a dotat Maternitatea Spitalului Universitar de Urgență București cu un incubator de transport, un ventilator de transport, un electrocardiograf-ECG și două monitoare de funcții vitale. Aici ajung, prin transfer, atât nou-născuți cu patologii severe, cât și gravide cu patologii complexe asociate sarcinii. Potrivit comunicatului Organizației Salvați Copiii România, este vorba de a patra acțiune de dotare în beneficiul Secției de Neonatologie a Spitalului Universitar, iar valoarea aparaturii se ridică la circa 37.000 euro. În această secție s-au născut, anul acesta, circa 2.100 de copilași, peste 260 fiind nașteri înainte de termen. Dotarea maternităților din România reprezintă o prioritate națională și ar trebui definită ca atare în orice program de guvernare, spune Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Organizației Salvați Copiii România. Pentru a putea primi și trata cazurile grave de prematuri și nou-născuți cu patologii complexe, medicii au nevoie de completarea dotărilor existente. În acest sens, companiile plătitoare de impozit pe profit pot direcționa către organizație maximum 20% din impozitul pe profit, dar nu mai mult de 0,75% din cifra de afaceri. De asemenea, întreprinderile mici și mijlocii pot sponsoriza cu o sumă care să nu depășească 20% din impozitul pe venit. Plățile trebuie făcute până la 31 decembrie.