Stirile National TV
MCV devine istorie
România a făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene. Este declarația președintelui, Klaus Iohannis, după ce Comisia Europeană a anunțat că, începând din acest moment, țara noastră nu va mai fi monitorizată în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.
KLAUS IOHANNIS, președintele României "Avem, așadar, confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept și s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupției. Comisia Europeană a confirmat, în raportul făcut public, progresul făcut de România în cadrul acestui mecanism, ceea ce înseamnă că îndeplinim recomandările și obiectivele fixate prin MCV, Mecanismul de Cooperare și Verificare, așa cum au fost stabilite la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană."
Klaus Iohannis a mai subliniat că acesta este ultimul raport MCV al Comisiei Europene pentru România, iar de aici înainte, țara noastră va fi, la fel ca celelalte state membre, monitorizată doar prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept.