Stirile National TV
Mesaje împotriva lui Tudorel Toader, proiectate cu laser la Iași
Tudorel Toader, încolțit cu mesaje vizuale! Sâmbătă seară, pe fațada Facultății de Drept din Iași au fost proiectate cu laser, mesaje prin care se cere demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, din funcția de rector al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași. Pe fațada clădirii au fost proiectate mesaje precum: ”Dura lex, sed lex, Tudorel rector-ex”, ”Tudorele, cetatea Moldovei îţi cere demisia” sau ”Tudorele, reset!”. Acolo s-au aflat și protestatari care purtau pancarte cu sloganuri critice la adresa șefului Justiției. Acțiunea de la Iași, organizată de Asociația ”Evoluţie în instituţie”, a fost declarată la Jandarmerie și la Primăria Municipiului Iași. 25 de organizații nonguvernamentale au cerut Senatului Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași să îl revoce pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, din funcția de rector. Organizațiile cer revocarea lui Toader, pe motiv că acesta, în condițiile în care este rector suspendat, ar fi încălcat normele de etică și ar fi afectat imaginea universității. Acțiunea de la Iași nu este singura îndreptată împotriva lui Toader. Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, cere public demisia lui Tudorel Toader, pe care îl acuză că ”a mințit o națiune întreagă”, atunci când a cerut revocarea procurorului general al României, Augustin Lazăr.