Stirile National TV
Microbuz răsturnat în Harghita: 2 morți și 15 răniți
Accident tragic în această dimineață! Două persoane - o femeie și un bărbat au decedat, iar alte 15 au fost rănite, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat din cauza ninsorii pe DN 15, între Borsec şi Tulgheş. În microbuz se aflau 20 de persoane. Vehiculul a derapat, iar șoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a lovit de un stâlp, iar apoi s-a răsturnat. Microbuzul circula pe ruta Praga - Orhei, Republica Moldova.
La fața locului a fost activat planul roșu de intervenție. S-a intervenit cu opt echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, cinci ambulanţe SMURD, două autospeciale de descarcerare, de la Gheorgheni şi Topliţa. În sprijin de la ISU Neamţ au venit și două ambulanţe SMURD şi o autospecială de transport personal şi victime multiple. 7 dintre persoanele rănite au ajuns la spital, iar 8 au primit îngrijiri la fața locului. Din primele informaţii, accidentul s-ar fi produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile meteo şi de drum. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.