Stirile National TV
Microcipurile, industria viitorului
Microelectronica se dezvoltă în România. Guvernul a semnat contracte pentru investiții în cipuri, cu finanțare din PNRR cu trei mari companii. Finanțarea acordată se ridică la peste 190 de milioane de euro.
ȘTEFAN RADU OPREA, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
"Mai important din punctul meu de vedere este că în spate sunt cele 8 universități tehnice din România care la rândul lor vor primi fonduri europene pentru dotarea laboratoarelor astfel încât să putem genera acei super ingineri de care avem nevoie în economia românească, cei care vor ști să facă design specializat pentru industria auto în microelectronică. Gândiți-vă că acele companii care știu să facă design sunt mult mai valoaroase pe bursă, decât cele care produc. Cred că aceasta este șansa României să avem creativitate cu acești super ingineri cu universitățile tehnice astfel încât România să fie un punct important pe piața microelectronicii."
Tinerii sunt tot mai interesați de o astfel de specializare.
ȘTEFAN RADU OPREA, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
"Dacă ne uităm pe cifrele statistice, România din punctul acesta stă foarte bine avem cel mai mare număr de ingineri IT-iști la mia de locuitori în UE, a șasea nație din lume, dar avem nevoie de specializare pe anumite domenii care pot să aducă valoare adăugată în economia românească. Astăzi industria auto este foarte bine reprezentată, depinde de statistici, între 13 și 15% din PIB-ul României e generat de industria auto. Industria auto europeană trebuie să redevină competitivă, microelectronica, cercetarea, dezvoltarea de produse în această zonă este răspunsul pe care trebuie să îl avem în România."
Finanțarea face parte din Proiectul Important de Interes European Comun în domeniul Microelectronicii și al Tehnologiilor Comunicațiilor. Țara noastră face parte dintre statele membre ale Uniunii Europene care s-au angajat să consolideze lanțul valoric al componentelor și sistemelor electronice în Europa, cu un accent deosebit pe întărirea ecosistemului de semiconductoare. Industria auto se confruntă deja cu un deficit important la acest segment de producție.