Stirile National TV
Mină marină în apele românești
Mină marină descoperită de cargoul turcesc ”Ahmet Kan”, sâmbătă-dimineață, plutind în derivă la 2,5 mile de capul digului de nord al Portului Constanța! În scurt timp, o navă a Gărzii de Coastă s-a deplasat la fața locului, unde s-a confirmat faptul că este vorba despre o mină marină ce pune în pericol siguranța navigației. Șeful Statului Major al Forțelor Navalae, viceamiralul Mihai Panait, a dispus intervenția rapidă a echipelor de distrugere a dispozitivelor explozive subacvatice. Zona a fost securizată, iar scafandrii militari au neutralizat mina prin distrugere. Misiunea a fost încheiată la aproape trei ore de la descoperirea minei. Aceasta a fost cea de-a patra misiune a scafandrilor de luptă specializați în distrugerea dispozitivelor explozive subacvatice din cadrul Forțelor Navale Române. De la începutul războiului din Ucraina, în bazinul vestic al Mării Negre au fost confirmate și distruse circa de 40 de mine marine.