Stirile National TV
Ministerul Transporturilor propune un sistem de monitorizare a autostrăzilor
Vom avea autostrăzi ca în Europa, cel puţin din punct de vedere al monitorizării traficului! Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect privind finanţarea cu peste 103 milioane de lei a unui sistem de monitorizare şi informare asupra traficului şi a condiţiilor de circulaţie. Conform proiectului, fiecare autostradă va avea un sistem propriu, al cărui nod central de comunicații va fi conectat la Centrul de Monitorizare si Informare de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri București. Se asigură astfel controlul şi comanda celor trei sectoare de autostradă dintr-un centru unic, dar rămâne şi disponibilitatea unei redistribuiri ulterioare, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
CĂTĂLINA CINCĂ, reporter "Sistemul de monitorizare și informare asupra traficului și a conditiilor de circulație va fi instalat pe autostrăzile A1, A2, A3 si DN1, Bucuresti - Ploiesti. Acesta va include și camere video."
Proiectul este necesar pentru a implementa măsurile prevăzute în directiva europeană privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier. Banii provin din programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 şi de la bugetul de stat.