Stirile National TV
Misiune de salvare, la Dorohoi
Misiune de salvare încheiată cu succes, la Dorohoi! Pompierii au intervenit, marți-dimineață, pentru salvarea unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, care a căzut într-o fântână adâncă de circa șapte metri. Conform comunicatului transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoşani, la misiunea de salvare contracronometru au participat trei echipaje de pompieri din Dorohoi, un echipaj SMURD și unul de la Serviciul de Ambulanță Județean. Unul dintre pompieri a coborât în fântână şi, ajutat de colegi, a reuşit să îl aducă la suprafaţă pe bărbatul aflat în apă până la brâu. După ce a fost scos la suprafață, omul a fost evaluat medical la fața locului, apoi a fost transportat la spital. Soţia a făcut atac de panică în momentul în care și-a văzut bărbatul căzut în puț și a primit îngrijiri la fața locului.