Stirile National TV
Moș Crăciun, întâmpinat cu poezii şi colinde, la Naţional TV
Moment magic și plin de emoții la Centrul Național Media! Moșul darnic și bun a fost așteptat de copii, mai devreme, în studiourile Național Tv. Iar moşul nu a întârziat să apară. Şi nu oricum, ci cu sacul plin de daruri. Micuţii l-au întâmpinat pe Moș Crăciun cu poezii şi colinde, care mai de care mai frumoase.
ALEX
"Ura! Ninge ca în poveste, timpul e de săniuș... Scoateți săniile afară.. Darurile vă așteaptă...Nu o să fiți mereu copii!"
Moș Crăciun a fost însoțit de crăciunițele bucuroase să împartă cadouri copiilor cuminţi. Moşul a avut şi alte ajutoare, ce au pus în desaga moșului jucării și dulciuri pentru copiii cuminți.
ALEXANDRU ALEXE, director proiect radio Național FM
"Toți copiii vor să le mulțumească ajutoarelor lui Moș Crăciun, Bebe Toys și Kaufland, fără ajutorul cărora nu puteam organiza această frumoasă petrecere. Am putut să îl primim pe Moș Crăciun așa cum se cuvine."
ERIC
"Cum a fost întâlnirea cu Moș Crăciun? Frumoasă, am primit cadouri. Ne arăți ce ai primit? Un puzzle cu 1000 de piese, bomboane, o portocală, poate chiar două. Îți plac cadourile primite? Da!"
MATEI
"Cum a fost întalnirea cu Moș Crăciun? Bine. I-ai spus un cântecel, o poezie? Da. I-a plăcut moșului? Da. Ce ai primit? Un elefant."
AMBIANTA COPII
MOȘ CRĂCIUN
"Am venit aici, la Național TV să dau cadouri tuturor copilașilor pe care i-am întâlnit și m-am bucurat eram când am văzut ce copilași frumoși, talentați și drăguți sunt la Național TV. Dar cuminți sunt? Cuminți, unii sunt foarte cuminți, alții așa și așa. Gata! Eu trebuie să plec, nu mă mai țineți de vorbă. La revedere! Sărbători fericite! La mulți ani! Să ne vedem sănătoși!"
Cei mici s-au bucurat de poveștile Moșului și de surprizele unei seri magice. Ei au promis că vor fi cuminți și anul viitor, pentru ca Moșul cel bun să îi viziteze tocmai de la Polul Nord, cu tolba plină de cadouri. Cu alte cuvinte, declarăm deschis sezonul serbărilor de Crăciun aici, la Național TV!