Stirile National TV
Moţiunea simplă privind agricultura, respinsă
Moţiunea simplă privind agricultura iniţiată de liberali a fost respinsă în plenul Camerei Deputaţilor. S-au înregistrat 150 de voturi `împotrivă`, 93 de voturi `pentru` şi 20 de abţineri.Moţiunea a fost dezbătută în şedinţa în prezenţa ministrului Agriculturii, Petre Daea. Semnatarii moţiunii l-au acuzat pe ministru că este `incapabil` să se ridice la înălţimea funcţiei sale, gestionând dezastruos prevenţia, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane în România. Liberalii au afirmat că lipsa de acţiune şi viziune a ministrului Agriculturii a contribuit semnificativ la răspândirea fulgerătoare a epidemiei, fiind afectate la acest moment, la nivel naţional, 13 judeţe, iar numărul localităţilor depăşind 200.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat că ar fi o premieră mondială ca virusul pestei porcine să poată fi combătut printr-o moţiune simplă, menţionând că `nu a făcut Daea sau Guvernul Dăncilă acest virus. Petre Daea a prezentat o expunere pe zile, cu grafice şi acţiuni pe care ministerul si instituţiile statului le-au luat pentru a preveni, a combate şi a eradica pesta porcină. El a spus că nici ţări precum Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Rusia nu au fost în stare să facă faţă acestei boli.