Stirile National TV
n 9 Martie, se consumă simbolic, 40 sau 44 de pahare de vin
Sărbătoare mare la români. Astăzi sunt comemoraţi în calendarul creştin ortodox Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia. În vechiul calendar, această sărbătoare coincide cu începutul de an agrar. Potrivit tradiţiei, în această zi, gospodinele prepară mucenici, care pot fi pregătiţi atât sub formă de prăjitură cu miez de nucă şi miere sau ca un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă. Mucenicii se oferă persoanelor apropiate dar şi de pomană, celor sărmani.
ROXANA DUMITRICĂ, reporter
"În tradiţia populară, în Ziua de mucenici se consumă 40 sau 44 de pahare de vin. Totodată, sunt aprinse focurile de Măcinici în curţi şi grădini, în faţa caselor şi pe câmp."
În această zi se spune că se deschid mormintele, pentru ca sufletele celor adormiţi să revină printre cei vii. Aceştia sunt aşteptaţi cu scaune şi cu mese întinse la focurile de Măcinici. De asemenea, în ziua de 9 martie se fac previziuni meteorologice. Pământul îngheţat în această zi prezicea o toamnă fără brumă, iar dacă pământul nu era îngheţat, bruma din toamnă ar fi căzut devreme. Astfel, oamenii ştiau cum să-şi planifice muncile câmpului.