Stirile National TV
Noaptea Albă a Roboţilor, sâmbătă, 23 noiembrie
Roboţi umanoizi cu diferite aptitudini pot fi admiraţi la Bucureşti, în cadrul unui eveniment în premieră în România: Noaptea Albă a Roboţilor. Organizatorii îşi propun să informeze publicul larg asupra importanței tehnologiei în viața noastră şi a ajutorului pe care roboții ni-l pot oferi în munca de zi cu zi.
ANA-MARIA STANCU, președinte, asociația E-Civis
”Noaptea Albă a Roboților este un eveniment pe care îl desfășurăm pentru prima data în România pentru a aduce publicul larg cat mai aproape de noile tehnlogii, în special roboții, pentru că auzim din ce mai în ce mai mult la știri că vin roboții, că ne iau joburile, că vin peste noi și așa mai departe. Noi vrem să invităm publicul larg aici să vadă care este această poveste. Când intră, îi vor putea întâlni pe roboții noștri umanoizi, vor putea interacționa cu ei să vadă cum reacționează în prezența oamenilor și ce pot să facă, cum ne ajută în viața noastră. Iar aici, în RoboHub, le vom arăta diverse platforme prin care copii pot învăța bazele roboticii și programării. Într-adevăr, vin roboții, dar trebuie să ne pregătim pentru asta și trebuie să știm cum să lucrăm cu ei.”
Roboţii umanoizi pot avea o varietate de întrebuinţări. Escu, de pildă, robotul bun la toate, poate să fie paznic, ghid sau prezentator. De asemenea, cântă, dansează și răspunde la numeroase comenzi.
AMBIANȚA
COSTIN RĂILEANU, programator de roboți
”Ei sunt programați de pe laptop și le trimitem anumite scenarii, le dăm comenzi și ei, apoi, sunt autonomi și își respectă jobul.”
ANA-MARIA STANCU, președinte, asociația E-Civis
”Ar trebui să înțelegem cum funcționează lucrurile din spate, să nu fim doar consumatori, asta pe de o parte, iar al doilea punct este faptul că peste vreo 10 ani, cu siguranță, toate meseriile vor necesita o minimă înțelegere a programării. Cred că ne pot ajuta foarte mult în ceea ce facem, pentru că sunt destul de multe joburi care au sarcini repetitive. Adică le facem de 1000 de ori pe zi și ne plictisesc îngrozitor, nu adăugăm absolut nicio valoare la aceste activități și atunci roboții ne pot ajuta în această privință.”
Noaptea Albă a Roboţilor se va desfășura sâmbătă, între orele 19.00 și 22.00, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară. La eveniment participă cluburi de robotică, echipe de robotică, şcoli, licee şi universităţi.