Stirile National TV
Noi lucrări la Cumpăna
Proiectele dintr-o localitate stau mărturie pentru munca unui primar. Edilul este cel care trebuie să construiască, ne-a spus Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, din județul Constanța.
MARIANA GÂJU, primar comuna Cumpăna
”Noi la Cumpăna am reușit să depunem mai multe proiecte. Deocamdată, au fost semnate contractele pentru execuție și chiar ordinul de începere al lucrărilor pentru un proiect important, cel care se referă la pietruire și asfaltare drumuri. Proiectul ”Anghel Saligny”, așa este numit programul prin care se finanțează astfel de lucrări. 7.2 kilometri de drumuri, 32 de străzi din cele 186 de străzi ale localității, vor fi pietruiți și asfaltați. Important este că acest proiect este prevăzut și cu trotuare, ceea ce lipsește comunei Cumpăna. Tocmai de aceea este pentru noi un plus valoare.”
Totodată, un alt proiect important pentru comuna Cumpăna este și cel al construirii a 64 de apartamente pentru tinerii comunei. Acestea sunt finanțate de Agenția Națională de locuințe.
MARIANA GÂJU, primar comuna Cumpăna
”Am reușit să terminăm patru cvaduplexuri pentru locuitorii comunei. Având în vedere această nevoie de acoperiș deasupra capului pentru familii cu probleme sociale. Totodată, la nivelul localității a continuat proiectul de extindere a rețelei de canalizare și de alimentare cu apă. Este un proiect major prin programul de infrastructură mare pe care îl implementează Societatea Regională de Apă și Canal Constanța. Ei au accesat fondurile europene și este un proiect major având în vedere că noi avem cartiere noi înființate în comună și avem nevoie de aceste rețele.”
Potrivit primarului comunei, Mariana Gâju, pe lângă drumuri, canalizare, alimentare cu apă și locuințe, localitatea beneficiază de proiectul TIC de digitalizare a administrației publice locale.
MARIANA GÂJU, primar comuna Cumpăna
”O investiție care pentru mine are plus valoare. Alte 124 de camere de supraveghere vor fi amplasate pe teritoriul comunei Cumpăna. Din păcate, trebuie să spunem că avem nevoie de o supraveghere totală a drumurilor, a localității și nu doar a unor instituții sau a unor instituții de învățământ sau agenți economici.”
De asemenea, proiectul TIC este cel care aduce noi calculatoare, laptopuri, xeroxuri în cadrul Administrației Publice Locale.