Stirile National TV
Noile burse, în MO
Metodologia cadru de acordare a burselor școlare a fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial. Documentul prevede că bursele de merit se acordă pentru 30% dintre elevii din fiecare clasă, cu posibilitatea extinderii listei de beneficiari, pentru a cuprinde toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50. Bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a se vor acorda pe baza mediei notelor obținute pe parcursul primelor două intervale de învățare, iar bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional. Bursa de merit este în valoare de circa 450 de lei pe lună. Elevii români care obţin rezultate extraordinare la competiţii naţionale, olimpice sau internaţionale pot obţine burse de excelenţă. Sunt două categorii de astfel de burse. Cea pentru rezultate extraordinare obţinute la competiţiile naţionale, în valoare de 700 de lei pe lună, și bursa pentru rezultate extraordinare la competiţii olimpice sau internaţionale, în valoare de 1.000 de lei pe lună. Bursele sociale, în valoare de 300 de lei, se acordă elevilor din familii monoparentale, inclusiv elevilor cu unul dintre părinți decedați, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie. Minorele care devin mame vor primi și ele un sprijin financiar de cel puţin 700 de lei pe lună, acordat în perioada studiilor.