Stirile National TV
Notarii, în casă nouă
Camera Notarilor Publici din Oradea, în casă nouă! Astăzi, a avut loc conferința de inaugurare a noului sediu, eveniment au participat, alaturi de notari, oficiali din Oradea și invitați din țară. Camera Notarilor Publici Oradea este organizația profesională care reunește notarii din județele Bihor și Satu Mare.
MARINELA BABA, reprezentant CNP Oradea în CUNR ”Camera Notarilor Oradea a avut nevoie de un nou sediu, pentru că suntem din ce în ce mai mulți. Activitatea notarilor este din ce în ce mai diversificată și este nevoie să fim mai mulți notari, mai aproape de clienți, mai aproape de cetățeni.”
DUMITRU BOTEA, președinte, CNP Oradea ”Ne bucurăm și că ne aflăm în această zi minunată de inaugurare a noului sediu al Camerei de Notari Publici Oradea, Cameră care este cea mai veche din România. Prima dată, a funcționat chiar înainte de 1800. Acest sediu nou, pentru noi este o mândrie.”
DUMITRU MĂNESCU, președinte, UNNPR ”Am rămas extraordinar de plăcut surprins, cât de bine a ieșit acest sediu. Nu este un sediu foarte mare, dar este un sediu, aș putea spune, chiar cochet. Se vede că este un sediu care a avut gândirea unei femei la bază. Este un sediu elegant și care reprezintă și trebuie să îi reprezinte pe notarii din această Cameră.”
MIRCEA MĂLAN, vicepreședinte, CJ Bihor ”Am răspuns cu drag invitației de a participa la inugurarea sediului Camerei Notarilor Publici din Oradea, pentru a sublinia importanța pe care această breaslă o are și a avut-o și cred eu că urmează să o aibă, pentru dezvoltarea orașului și județului nostru.”
Prima Cameră Notarială din România a fost înființată, la Oradea, în 1919. În perioada comunistă, au fost desființate centrele notariale din țară și au fost create notariatele de stat. Această formă instituțională a funcționat până în 1995, când au fost reînființate camerele notariale.