Stirile National TV
Noul Cod Silvic, în dezbatere publică
Introducerea de date şi fotografii false în SUMAL va fi asimilată infracţiunii de fals în declaraţii şi se va sancţiona cu închisoare de până la cinci ani. Este una dintre precizările făcute de ministrul Mediului, Mircea Fechet, marți, cu ocazia lansării în dezbatere publică a proiectului noului Cod Silvic.
MIRCEA FECHET, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor ”Astăzi tăierile la ras sunt interzise în aproximativ 5% din suprafața împădurită a României, iar prin proiectul de cod silvic despre care discutăm acum, această interzicere se va aplica unei suprafețe care va fi aproape de 50% din întreaga suprafață împădurită din România. Noul Cod Silvic va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost, în trecut, despădurite și, ulterior, au fost abandonate de proprietari. Există foarte multe astfel de suprafețe, iar prin noul Cod Silvic vom înlesni, practic, intervenția statului pe terenul acestor proprietari necunoscuți.”
Proiectul noului Cod Silvic este postat, conform transparenței decizionale, pe site-ul oficial al Ministerului Mediului. Fechet speră ca din toamnă, după adoptarea de către Parlamentul României a noilor reglementări legale în domeniul silvic, pădurile României să nu mai fie decimate din cauza furtului de material lemnos.