Noul sediu al Seviciului Pașapoarte, într-un mall din București



Un nou sediu al Serviciului de Eliberare a Paşapoartelor, pentru locuitorii Bucureştiului şi ai judeţului Ilfov! Sediul, aflat într-un centru comercial pe strada Liviu Rebreanu, în sectorul 3 al Capitalei, s-a deschis luni, iar acolo se vor muta sediile din Şoseaua Pipera şi din Piaţa Amzei. Cetăţenii care au depus până în prezent cereri pentru eliberarea paşapoartelor la sediile vechi şi le vor putea ridica din noul punct de lucru. Programul de funcţionare este de la 8.30 la 16.30 zilnic, de luni până vineri, mai puţin ziua de miercuri, când programul este până la 18.30. După deschiderea noului sediu, pentru regiunea Bucureşti-Ilfov vor fi primite solicitări şi se vor elibera paşapoarte numai în două puncte: în mallul din Sectorul 3, unde vor funcţiona 14 ghişee de primiri cereri şi trei ghişee de eliberări paşapoarte, şi în cel din Sectorul 6, în care funcţionează 20 de ghişee de primiri cereri şi trei ghişee de eliberări paşapoarte. Plata taxei pentru obţinerea paşaportului se poate face online, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de către fiecare Instituţie a Prefectului, de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament bancar, prin mandat poştal la orice Oficiu Poştal sau în numerar, sau, după caz, prin intermediul POS-urilor la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului, la casieriile Instituţiilor Prefectului şi la casieriile unităţilor CEC BANK. Potrivit ministrului de Interne, Carmen Dan, în primele şase luni ale acestui an, în Bucureşti au fost eliberate aproximativ 105.000 de paşapoarte, faţă de 77.000, cât au fost eliberate în perioada similară a anului trecut.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook